CONSILIUL LEGISLATIV

Aviz nr. 146 / 2013

Dosar nr. 185 / 2013

 

AVIZ

referitor la proiectul de Ordonanță de urgență a Guvernului pentru modificarea Legii nr.122/2006 privind azilul în România

 

Analizând proiectul de Ordonanță de urgență a Guvernului pentru modificarea Legii nr.122/2006 privind azilul în România, transmis de Secretariatul General al Guvernului cu adresa nr.38 din 12.03.2013,

 

CONSILIUL  LEGISLATIV

 

            În temeiul art.2 alin.1 lit.a) din Legea nr.73/1993, republicată și art.46(2) din Regulamentul de organizare și funcționare a Consiliului Legislativ,

            Avizează favorabil proiectul de ordonanță de urgență, cu următoarele observații și propuneri :

1. Prezenta ordonanță de urgență are ca obiect de reglementare modificarea și completarea Legii nr.122/2006 privind azilul în România, în vederea punerii în aplicare a Deciziei nr.14/V/2012 a Curții de Conturi.

2. La titlu, deoarece prin proiect se aduc și completări asupra actului normativ de bază, expresia „pentru modificarea” trebuie  înlocuită cu sintagma „pentru modificarea și completarea”.

În mod corespunzător, la partea introductivă a art.I, expresia  „se modific㔠trebuie înlocuită cu sintagma „se modifică și se completează”.

3. La partea dispozitivă a pct.2, pentru respectarea uzanțelor normative, textul trebuie reformulat, astfel:

„2. Alineatul (5) al articolului 20 se modifică și va avea următorul cuprins:”.

Reiterăm această observație, în mod corespunzător, și pentru partea dispozitivă a pct.3.

4. La pct.4, tot pentru respectarea uzanțelor normative, partea dispozitivă trebuie să aibă următoarea redactare:

„4. După alineatul (2) al articolului 21 se introduc două noi alineate, alin. (21) și (22), cu următorul cuprins:”.

            Pentru o corectă aplicare a actului normativ, sugerăm ca textul propus pentru alin.(21) să precizeze și ce se întâmplă cu sumele aferente ajutorului suspendat.

5. La art.II, pentru rigoarea exprimării, este necesară revederea și reformularea normei. Sugerăm următoarea redactare:

„Art.II. - În situația în care drepturile cu titlu de ajutor lunar rambursabil, acordate potrivit prevederilor art.20 alin.(1) lit.m) din  Legea nr.122/2006 privind azilul în România, cu modificările și completările ulterioare, până la data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență, nu au fost rambursate, acestea nu se mai supun recuperării”.

6. La art.III, având în vedere titlul Hotărârii Guvernului nr.1251/2006, sintagma „cu modificările și completările ulterioare” trebuie plasată la finalul textului.

 

PREȘEDINTE

 

dr. Dragoș  ILIESCU

 

București

Nr.146/13.03.2013